sui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUÍ, súi, vb. IV.
1. Refl. și
intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊
Tranz. Suim coasta muntelui. ♦
Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la...
2. Refl.,
tranz. și
intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊
Expr. A (se ) sui călare (pe cal sau
în șa) = a încăleca.
A (se) sui sau
a (se) urca pe tron (sau
în scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (
Refl.)
A (i) se sui (cuiva)
în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva.
3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊
Expr. A i se sui (cuiva)
sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona.
A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa.
A i se sui (cuiva)
vinul la (sau
în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta.
A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta.
4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a urca, a se mări, a se ridica. ◊
Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦
Tranz. A face să crească, să sporească.
5. Intranz. Fig. (Despre glas;
p. ext. despre cântăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte; a ridica. –
Lat. subire.sui (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUI- elem. „porc”. (< fr.
sui-, cf.
lat. sus, suis)
sui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)suí (-i, -ít), vb. –
1. A urca, a escalada. –
2. A ridica a înălța. –
3. (
Refl.) A se ridica, a se urca, a se instala într-un loc mai ridicat. –
Megl. sui(ri.) Lat. sŭbĭre (Cipariu,
Gram., 368; Cihac, I, 270; Pușcariu 1687; Candrea-Dens., 811; REW 8364),
cf. sp. subir. –
Der. suiș, s. n. (urcare, coastă);
suit, s. n. (urcuș, acțiunea de a sui);
suitor, adj. (ascendent).
sui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suí (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. sui, 3
súie, imperf. 3
sg. suiá; conj. prez. 3
să súiesuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suì v.
1. a merge de jos în sus:
a sui scară, muntele; 2. a se ridica:
a se sui în trăsură; i se sui în cap; 3. a se ridica la o sumă oarecare. [Lat. SUBIRE].
suĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)suĭ, a -
í v. tr. (lat.
súb-eo, sub-ire, mă suĭ; sp. pg.
subir. V.
ĭes, subit). Mă suĭ, mă urc:
a suĭ dealu. Duc maĭ sus, ridic: a
sui nucile'n pod. Fig. Ridic, înalț, măresc:
a sui prețu. Suĭe ! suĭe-te (ca
scoală îld.
scoală-te). V. refl. Mă urc, mă duc maĭ sus:
copiiĭ se suĭe’n copac, pe casă; a te sui pe cal, în trăsură, termometru ( = mercuru din el)
se suĭe, i s’a suit sîngele’n (saŭ:
la)
cap de furie. Fig. Cheltuielile se suĭe la miĭ de francĭ. S’a suit scroafa’n copac, s’a boĭerit ghiorlanu și face lux.
sui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUÍ, sui, vb. IV.
1. Refl. și
intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊
Tranz. Suim coasta muntelui. ♦
Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la...
2. Refl.,
tranz. și
intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊
Expr. A (se) sui călare (
pe cal sau
în șa) = a încăleca.
A (se) sui sau
a (se) urca pe tron (sau
pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (
Refl.)
A (i) se sui (cuiva)
în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva.
3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊
Expr. A i se sui (cuiva)
sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona.
A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa.
A i se sui (cuiva)
vinul la (sau
în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta.
A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta.
4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊
Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la...
Tranz. A face să crească, să sporească.
5. Intranz. Fig. (Despre glas;
p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. —
Lat. subire.