suspinare(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SUSPINÁRE,suspinări, s. f. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. – V. suspina.
suspinare(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) suspináre s. f., g.-d. art. suspinắrii; pl. suspinắri
suspinare(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SUSPINÁRE,suspinări, s. n. Faptul de a suspina; suspin (1, 2), suspinat. — V. suspina.