surpătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa.
2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren;
p. ext. porțiunea dislocată.
3. Ruină, dărâmătură.
4. (
Pop.) Hernie. –
Surpa +
suf. -ătură.surpătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)surpătúră s. f.,
g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúrisurpătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)surpătură f.
1. ruină;
2. hernie:
iarba surpăturei.surpătură (Dicționaru limbii românești, 1939)surpătúră f., pl.
ĭ. Loc surpat. Ernie.
surpătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de
a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren;
p. ext. porțiunea dislocată.
3. Ruină, dărâmătură.
4. (
Pop.) Hernie. —
Surpa +
suf. -
ătură.