surpa - explicat in DEX

surpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes).

surpa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
surpá (-p, -at), vb. – 1. A prăbuși, a prăvăli, a arunca jos. – 2. A ruina, a distruge. – 3. (Refl.) A se ruina, a se prăbuși, a se nărui. – 4. (Refl.) A suferi de hernie. – Var. înv. surupa. Mr. surpu, surpare, megl. sărup(ari), istr. surpu. Lat. *subrūpāre (Cihac, I, 371; Meyer, Alb. St., IV, 74; Pușcariu 1702; Pascu, I, 42; REW 7451), cuvînt păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 171), sar cf., cu alte pref., it. dirupare, sp. derribar. Formele surripĭāre (Philippide, Principii, 148), subrumpĕre (Crețu 372), sau *surpĕre (Pascu, Beiträge, 12), nu sînt de preferat; der. din sb., cr. survati (Cihac, II, 381) este improbabilă. Der. surpăcios, adj. (care se surpă; abrupt); surpat (var. Olt. surupat), adj. (cu hernie); surpătură, s. f. (ruină, grămadă de moloz; aluviune, teren căzut; hernie); surpuș, s. n. (teren dărîmat); surupină (var. surupiște), s. f. (scufundare, prăbușire; lăsătură; groapă, gaură), în Olt. și Banat.

surpa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă

surpà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
surpà v. 1. a doborî, a răsturna: copaci roși la rădăcină și casele vechi se surpă; 2. fig. a distruge: a surpa bazele societății. [Vechiu-rom. surupa = lat. *SURRUPARE (din RUPES, stâncă)].

surpa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. — Lat. *subrupare (< rupes).