supraînălțare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [
Pr.:
-pra-î-] –
Supra- +
înălțare.supraînălțare (Dicționar de neologisme, 1986)SUPRAÎNĂLȚÁRE s.f. 1. Acțiunea de a supraînălța și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între cele două margini ale unei șosele sau căi ferate în curbă pentru diminuarea sau anularea forței centrifuge.
2. (
Constr.) Mărire a săgeții unui arc de boltă prin așezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [<
supraînălța].
supraînălțare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supraînălțáre (su-pra-) s. f.,
g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắrisupraînălțare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [
Pr.: -
pra-î-] —
Supra1- +
înălțare.