supliciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPLÍCIU, suplicii, s. n. Tortură, caznă, chin fizic. ♦
Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din
lat. supplicium, fr. supplice.supliciu (Dicționar de neologisme, 1986)SUPLÍCIU s.n. Caznă, tortură. ♦ (
Fig.) Chin, suferință psihică. [Pron.
-ciu. / < lat.
supplicium, cf. fr.
supplice, it.
supplicio].
supliciu (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPLÍCIU s. n. caznă, tortură. ◊ (fig.) chin, suferință psihică. (< lat.
supplicium, fr.
supplice)
supliciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suplíciu (
livr.) [
ciu pron. ciu]
(su-pli-) s. n.,
art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-)supliciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)supliciu n.
1. pedeapsă corporală gravă ordonată de justiție:
popoarele civilizate au suprimat supliciile; ultimul supliciu, pedeapsa cu moarte;
2. fig. ceea ce cauzează o mare durere fizică sau morală.
supliciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*suplíciŭ n. (lat.
supplicium). Tortură, chin, caznă:
supliciile Iaduluĭ. Fig. Mare plictiseală, mare nemulțămire:
așteptarea asta e un supliciŭ, societatea luĭ e un supliciŭ pentru mine.supliciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPLICÍU, suplicii, s. n. (
Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦
Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. —
Din lat. supplicium, fr. supplice.