suplicant - explicat in DEX

suplicant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. – Din germ. Supplikant.

suplicant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
suplicánt (înv.) (su-pli-) s. m., pl. suplicánți

suplicant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
suplicant m. cel ce suplică.

suplicant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*suplicánt, -ă s. (lat. súpplicans, -ántis; it. supplicante). Rar. Cel ce adresează o suplică.

suplicant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPLICÁNT, -Ă, suplicanți, -te, s. m. și f. (înv.) Persoană care suplică; persoană care adresează o suplică. — Din germ. Supplikant.