superfluu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPERFLÚU, -UĂ, superflui, -ue, adj. Care este de prisos, inutil. [
Acc. și:
supérfluu. –
Pr.:
-flu-u] – Din
lat. superfluus, fr. superflu.superfluu (Dicționar de neologisme, 1986)SUPERFLÚU, -ÚĂ adj. Care este de prisos, care depășește necesarul; inutil. [Pron.
-flu-u. / cf. fr.
superflu, lat.
superfluus].
superfluu (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPÉRFLUU/SUPERFLÚU, -UĂ adj. de prisos; inutil. (< fr.
superflu, lat.
superfluus)
superfluu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!supérfluu (
livr.)
(-flu-u) adj. m.,
pl. supérflui (-flui); f. supérfluă (-flu-ă), pl. supérflue (-flu-e)superfluu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPERFLÚU, -ÚĂ, superflui, -ue, adj. (
Livr.) Care este de prisos, inutil. [
Acc. și:
supérfluu. —
Pr.: -
flu-u] —
Din lat. superfluus, fr. superflu.superfluŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*supérfluŭ, -ă adj. (lat.
supér-fluus: d.
super, pe deasupra, și
flúere, a curge. V.
fluid). De prisos, nefolositor:
cheltuielĭ, regrete superflue. Rămas pe deasupra:
baniĭ superfluĭ să se dea săracilor.