superfluitate - explicat in DEX

superfluitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPERFLUITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu; (concr.) lucru superfluu. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité.

superfluitate (Dicționar de neologisme, 1986)
SUPERFLUITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este superfluu; (concr.) lucru superfluu. [Pron. -flu-i-. / cf. fr. superfluité].

superfluitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUPERFLUITÁTE s. f. însușirea a ceea ce este superfluu; lucru superfluu. (< fr. superfluité)

superfluitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
superfluitáte (rar) (-flu-i-) s. f., g.-d. art. superfluitắții; (lucruri superflue) pl. superfluitắți

superfluitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
superfluitate f. ceea ce este superfluu.

superfluitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*superfluitáte f. (lat. superflúitas, -átis). Caracteru de a fi superfluŭ. Pl. Lucrurĭ superflue: cîte superfluitățĭ în cartea asta !

superfluitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPERFLUITÁTE, (2) superfluități, s. f. 1. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu. 2. (Concr. la pl.) Lucruri superflue. [Pr.: -flu-i-] — Din fr. superfluité.