sultan - explicat in DEX

sultan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan.

sultan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sultán (sultani), s. m. – Monarh musulman. Tc. sültan, din arab. sultan „putere” (Șeineanu, II, 328; Lokotsch 1945), cf. ngr. σουλτάνος, bg., rus. sultan etc. – Der. sultană, s. f. (soție sau fiică de sultan); sultănea, s. f. (conduraș, Tropaeolum mauis); sultănesc, adj. (de sultan); sultănică, s. f. (dans popular din Munt. și Dobr.); sultanin, adj. (imperial), din tc. sültani.

sultan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sultán s. m., pl. sultáni

sultan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sultan m. titlul împăraților Turciei și od. al Hanilor tătărești. [Turc. SÜLTAN].

sultan (Dicționaru limbii românești, 1939)
sultán m. (turc. [d. ar.] sultan). Împăratu turcesc orĭ morocan. Odinioară și titlu al hanilor tătăreștĭ. Sultan-mezat, mezat domnesc care se ținea în divan (sin. cu cochiĭ-vechĭ).

sultan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. — Din tc. sultan.