sulă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)súlă (-le), s. f. –
1. Dorn, priboi. –
2. (Înv.) Lance. –
3. Organ genital masculin. –
Mr.,
megl. sulă, istr. sule. Lat. sūbŭla (Cipariu,
Gram., 95; Cihac, I, 265; Pușcariu 1689; REW 8403),
cf. logud. sula, it. suggia, friul. suble, gal. solla, ngr. σοῦβλα „vătrai”; în celelalte cazuri ar urma să ne referim la
lat. subella (REW 8356). Sensul 3 este un eufemism, în loc de
pulă. Der. sulac, s. n. (
Arg., penis; organ genital al calului);
sulhac (
var. suhac, suvac),
s. m. (dorn; vargă), în
Trans. și
Mold., contaminat cu
rut. suvac „par” (Candrea; după Philippide,
Principii, 149,
suvac ar fi
ngr. σουβλάϰι „vătrai”);
sulac (
var. sulă, suloi, sulinar),
s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus), probabil datorită formei sale lunguiețe (după Candrea în legătură cu
rut. sulá „șalău”,
sb. sulac „grindel”);
sular, s. m. (pește, Aspro streber),
cf. celălalt nume al său
fusar; sulhar (
var. sulhariu),
s. m. (
Trans.,
Mold., băț, buștean);
sulastru, s. m. (grindel,
Lota vulgaris);
sulatic (
var. suletic),
adj. (subțire, lunguieț);
sulea, s. m. (nimeni);
sulednic, adj. (ascuțit, se zice despre o varietate de crap);
suleget (
var. suleged, suleagăn),
adj. (
înv., zvelt, delicat), a cărui
der. este puțin clară (
der. din
lat. *
sublicĭdus, de la
sublicĭus „de băț” propus de Pușcariu,
ZRPh., XXVIII, 618, Pușcariu 1690, Tiktin este improbabilă,
cf. REW 8376), probabil de la
suletic, sulednic, prin intermediul unei forme *
sulejnic și prin asociație cu
deget; suli, vb. (a coase prost, a însăila).