sul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦
Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊
Expr. Cu (rar
prin)
un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică.
2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Un fel de pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii.
3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru.
Sul de hârtie. ♦
Expr. A face (sau
a strânge)
sul = a înfășura în formă de cilindru.
4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. –
Lat. pop. sub(u)lum (=
insubulum).
sul (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sul (-luri), s. n. –
1. Piesă la războiul de țesut. –
2. Rol, rulou. –
3. Cilindru. –
Mr.,
megl. sul. Lat. *
sŭbŭlum, în locul clasicului
insŭbŭlum (Candrea,
Éléments, 80; Pușcariu 1688; Philippide, II, 656; REW 4474; Pascu,
Beiträge, 10),
cf. sulă, și
alb. sulj, it. subbio, fr. ensouple, sp. enjullo. Der. din
ceh. sul „brad” (Cihac, II, 379;
cf. Conev 61) nu este probabilă. –
Der. sulete, s. m. (parte a jugului care se sprijină pe ceafă; drug sau balustradă de parmalîc);
suloi, s. n. (
Trans., băț de brad).
sul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sul s. n.,
pl. súlurisul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sul n.
1. cilindru:
un sul de hârtii; 2. cilindru pe care se înfășură urzeala și pânza:
sulurile răsboiului de țesut (unul pe care e adunat țortul și altul din nainte pe care se adună pânza țesută);
3. butucul sau grindeiul jugului; [Lat. (IN)SUBULUM, sulul stativelor].
sul (Dicționaru limbii românești, 1939)sul n., pl.
urĭ (lat. *súbulum [=
insúbulum, sulu războĭuluĭ], de unde s’a făcut
*
sublu, *
s'úul, sul; it.
subbio, fr.
ensouble, ensouple. Cp. cu
sulă). Cilindru. Vălătuc, sucălete, colcovan:
un sul de hîrtiĭ, de peticĭ. V.
rotocol.sul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦
Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊
Expr. Cu (rar
prin)
un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică.
2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii.
3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru.
Sul de hârtie. ◊
Expr. A face (sau
a strânge)
sul = a înfășură în formă de cilindru.
4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. —
Lat. pop. sub(u)lum (=
insubulum).