suită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă.
2. Lucrare muzicală instrumentală alcătuită din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.).
3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din
fr. suite.suită (Dicționar de neologisme, 1986)SUÍTĂ s.f. 1. Grup care întovărășește o persoană importantă; alai.
2. (
Muz.) Ciclu de piese muzicale instrumentale cu caracter variat.
3. Serie, șir de idei, de reprezentări etc. [Pron.
su-i-. / < fr.
suite, cf. lat.t.
secuta <
sequi – a urma].
suită (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUÍTĂ s. f. 1. grup de oameni care însoțeste un demnitar; alai, escortă. 2. (muz.) compoziție instrumentală din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și mișcare. ◊ fragmente selective dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. serie, șir de idei, de reprezentări etc. ◊ continuitate, înlănțuire. (< fr.
suite)
suită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suítă s. f.,
g.-d. art. suítei; pl. suítesuită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suită f. cei ce însoțesc pe cineva din onoare:
suita regelui.suită (Dicționaru limbii românești, 1939)*suítă f., pl.
e (fr.
suite, d.
suivre, a urma). Escortă de onoare. V.
alaĭ, pojijie.suită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă.
2. Ciclu de piese cu caracter dansant scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.).
3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. — Din
fr. suite.