sugrumà - explicat in DEX

sugruma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa.

sugruma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă

sugrumà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sugrumà v. 1. a strânge de gât; 2. fig. a năbuși: a sugruma o răscoală.

sugruma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. — Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa.