sugrumătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUGRUMĂTURĂ, sugrumături, s. f. Parte îngustă sau subțiată a unui lucru; loc în care se produce o îngustare sau o subțiere; gâtuitură, gâtuire. –
Sugruma +
suf. -ătură.sugrumătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sugrumătúră (rar)
(su-gru-) s. f.,
g.-d. art. sugrumătúrii; pl. sugrumătúrisugrumătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUGRUMĂTÚRĂ, sugrumături, s. f. (Rar) Parte îngustă sau subțiată a unui lucru; loc în care se produce o îngustare sau o subțiere; gâtuitură, gâtuire. —
Sugruma +
suf. -
ătură.