sugel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe
(Lamium purpureum). ◊
Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe
(Lamium album). ◊ Compus:
sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii
(Galeobdolon luteum). 2. (
Pop.) Panarițiu. –
Lat. sigillum (după
suge).sugel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sugél (-éi), s. m. –
1. Panarițiu. –
2. Urzică-moartă (Lamium purpureum, L. album). –
Var. sugiu. Lat. sūgĭllum, rezultatul unei contaminări a lui
sĭgĭllum „pecete” cu
sūgillāre „a face vînătăi” (Pușcariu,
Dimin., 172; REW 7903),
cf. it. sugello „sigiliu” și, pentru confuzia ambelor cuvinte, Vitt. Pisani,
IF, LIII, 22-3. Contaminarea cu
suge (Tiktin; Candrea), nu pare o ipoteză necesară.
Sugiu apare în loc de *
sugeu, sing. reconstituit după
pl. sugei (după Candrea, de la
sugel considerat drept
dim.).
sugel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sugél (
pop.)
s. m.,
pl. sugéi, art. sugéiisugel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sugel m.
1. Mold. panaris;
2 Tr. un fel de urzică (
Lanium purpureum). [Tras din
suge].
sugel (Dicționaru limbii românești, 1939)sugél (est) n., pl. e. și
sugíŭ (vest) n., pl.
urĭ. (cp. cu it.
suggello, sigil, și cu rom.
sug). Panariciŭ.
sugel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊
Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus:
sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (
Galeobdolon luteum).
2. (
Pop.) Panarițiu. —
Lat. sigillum (după
suge).