suge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÚGE, sug, vb. III.
Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊
Expr. A suge (ceva)
o dată (sau
împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie.
A-și suge de sub unghii = A fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc.
Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte putin.
Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊
Intranz. A suge din țigară. 2. (
Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (
Fam.) A fi bețiv.
3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide.
4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊
Expr. A suge (pe cineva)
până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci.
A suge sângele cuiva (sau
din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦
Refl. (Despre ființe) A fi tras la față, a slăbi. [
Perf. s. supsei, part. supt] –
Lat. sugere.suge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)súge (-g, -upt), vb. –
1. A sorbi, a aspira un lichid. –
2. A absorbi. –
3. A bea, a trage laptele din sîn. –
4. A bea, a se ameți. –
5. (
Refl.) A se trage la față, a slăbi. –
Mr. sug, supșu, suptu, sudzire; megl. sug, supciu, supt, suziri; istr. sugu, supt. Lat. sūgĕre (Pușcariu 1680; REW 8438),
cf. it. suggere, port. sugir, gal. sugar. –
Der. sugaci, adj. (care suge; neînțărcat), cuvînt literar, fără circulație populară (
ALR, II, 146);
sugar, adj. (care suge; neînțărcat;
s. n., căpriorul mijlociu la casele țărănești);
sugător, adj. (sugar, sugaci);
sugătoare, s. f. (sugativă; mănunchi de stuf care se pune la geam ca să absoarbă apa de ploaie; plantă, Monotropa hypopytis);
supt, s. n. (faptul de a suge, beție);
suptură, s. f. (supt, sugere). Din
rom. provin
bg. sugar (Capidan,
Raporturile, 212) și
ngr. σιουγϰάρι (Murnu,
Lehnw., 40).
suge (Dicționar de argou al limbii române, 2007)suge, sug I. v. t. a bea (
alcool).
II. v. i. a fi bețiv.
suge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)súge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sug, 1
pl. súgem, perf. s. 1
sg. supséi, 1
pl. súpserăm; part. suptsuge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suge v.
1. a trage un lichid în gură aspirând:
a suge zeama poamelor; 2. a înghiți laptele din țâțe:
copilașul supse bine; 3. fig. a nutri spiritul cu:
a suge patriotismul odată cu laptele; 4. fam. a fi bețiv:
suge ca din oală; 5. a stoarce, a slei:
suge țara. [Lat. SUGERE].
suge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÚGE, sug, vb. III.
Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊
Expr. A suge (ceva)
odată (sau
împreună)
cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie.
A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc.
Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin.
Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊
Intranz. A suge din țigară. 2. (
Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (
Fam.) A fi bețiv.
3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide.
4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊
Expr. A suge (pe cineva)
până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci.
A suge sângele cuiva (sau
din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦
Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [
Perf. s. supsei, part. supt] —
Lat. sugere.