suculent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor;
p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat,
f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦
Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din
fr. succulent, lat. suculentus.