suculent - explicat in DEX

suculent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus.

suculent (Dicționar de neologisme, 1986)
SUCULÉNT, -Ă adj. Cu suc mult, zemos; savuros și hrănitor. ♦ (Fig.) Plin de miez, de valoare; bogat în conținut. [Cf. fr. succulent, lat. succulentus].

suculent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUCULÉNT, -Ă I. adj. 1. cu mult suc, zemos; (p. ext.) savuros și hrănitor. 2. (fig.) plin de conținut, de savoare. II. s. f. pl. nutrețuri provenite din cartofi, sfeclă etc. și rădăcinoase. (< fr. succulent, lat. suculentus)

suculent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
suculént adj. m., pl. suculénți; f. suculéntă, pl. suculénte

suculent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
suculent a. ce are mult suc, care e foarte nutritiv: bucate suculente.

suculent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*suculént, -ă adj. (lat. suculentus, fr. suculent). Plin de suc nutritiv, nutritiv: mîncărĭ suculente.

suculent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUCULÉNT, -Ă, suculenți, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hrănitor; p. gener. bun, gustos, savuros. (Substantivat, f. pl.) Nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase. ♦ Fig. Plin de conținut, de savoare, bogat în idei. — Din fr. succulent, lat. suculentus.