subtilitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUBTILITÁTE, (
2)
subtilități, s. f. 1. Însușirea de a fi subtil.
2. Raționament, judecată, enunț subtil, greu de înțeles, care face distincții foarte fine și adesea excesive, inutile. – Din
fr. subtilité, lat. subtilitas, -atis.subtilitate (Dicționar de neologisme, 1986)SUBTILITÁTE s.f. 1. Însușirea a ceea ce este subtil.
2. (
De obicei la pl.) Raționament, judecată subtilă. [Cf. fr.
subtilité].
subtilitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUBTILITÁTE s. f. 1. însușirea a ceea ce este subtil. 2. (pl.) raționament, judecată subtilă. (< fr.
subtilité, lat.
subtilitas)
subtilitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)subtilitáte s. f.,
g.-d. art. subtilitắții; (raționamente)
pl. subtilitắțisubtilitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)subtilitate f.
1. calitatea celor subtile;
2. fineță exagerată.
subtilitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*subtilitáte f. (lat.
subtilitas, -átis). Calitatea de a fi subtil:
prea multă subtilitate strică într’o lucrare. Pl. Lucrurĭ subtile:
a recurge la, a umbla cu subtilitățĭ.subtilitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUBTILITÁTE, (
2)
subtilități, s. f. 1. însușirea de a fi subtil.
2. Raționament, judecată, enunț subtil, greu de înțeles, care face distincții foarte fine și adesea excesive, inutile. — Din
fr. subtilité, lat. subtilitas, -atis.