substitut - explicat in DEX

substitut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUBSTITÚT, substituți, s. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ♦ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. – Din fr. substitut, lat. substitutus.

substitut (Dicționar de neologisme, 1986)
SUBSTITÚT s.m. 1. Cel care ține locul titularului. ◊ (În trecut) Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat având acest grad; substitut de comisar regal = magistrat într-un tribunal militar care ținea locul comisarului regal. ♦ Ceea ce ține locul unui lucru, care i se substituie. 2. Produs industrial care înlocuiește un produs mai vechi. [Cf. fr. substitut, lat. substitutus].

substitut
SUBSTITÚT, substitúte, s. n. Succedaneu. [folosit în corpul DEX]

substitut (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUBSTITÚT s. m. 1. cel care ține locul titularului. ◊ ceea ce ține locul unui lucru, care i se substituie. 2. produs industrial care înlocuiește un produs mai vechi. 3. element lingvistic care poate înlocui, în aceleași condiții gramaticale, un alt element lingvistic; substituent (2). (< fr. substitut, lat. substitutus)

substitut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
substitút¹ (persoană) (înv.) s. m., pl. substitúți

substitut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*substitút² (element) s. n., pl. substitúte

substitut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
substitut m. magistrat însărcinat de a înlocui la parchet pe procurorul general.

substitut (Dicționaru limbii românești, 1939)
*substitút m. (lat. substitutus, substituit). Pus în loc, înlocuitor. Acela care ține locu procuroruluĭ absent: substitut de procuror.

substitut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUBSTITÚT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. — Din fr. substitut, lat. substitutus.