substanțial - explicat in DEX

substanțial (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis.

substanțial (Dicționar de neologisme, 1986)
SUBSTANȚIÁL, -Ă adj. 1. Esențial, principal. ♦ Important, însemnat, mare. ♦ (Fig.) Bogat în idei, plin de miez. 2. (Despre alimente) Bogat în substanțe hrănitoare; nutritiv, consistent. 3. Care aparține substanței (2). [Pron. -ți-al. / cf. fr. substantiel].

substanțial (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUBSTANȚIÁL, -Ă adj. 1. esențial, principal. ◊ important, însemnat, mare. ◊ (fig.) bogat în idei, plin de miez. 2. (despre alimente) bogat în substanțe hrănitoare; nutritiv, consistent. 3. care aparține substanței (2). (< fr. substantiel)

substanțial (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
substanțiál (-ți-al) adj. m., pl. substanțiáli; f. substanțiálă, pl. substanțiále

substanțial (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
substanțial a. 1. ce conține multă substanță nutritivă: aliment substanțial; 2. fig. plin de fapte, de idei: operă substanțială. ║ adv. în substanță.

substanțial (Dicționaru limbii românești, 1939)
*substanțiál, -ă adj. (lat substantialis). Relativ la substanță: ideĭe substanțială. Plin de substanță nutritivă: alimente substanțiale. Fig. Plin de ideĭ, de fapte: discurs substanțial. Adv. În mod substanțial.

substanțial (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUBSTANȚIÁL, -Ă, substanțiali, -e, adj. 1. Care ține de substanța (4) unui lucru; principal, esențial; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substanțe hrănitoare; consistent. [Pr.: -ți-al] — Din fr. substantiel, lat. substantialis.