substanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (omogen) alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc. ◊
Substanță de contrast = substanță chimică utilizată la examenele radiologice, opacă la razele Roentgen.
2. (
Anat.; în sintagmele)
Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase.
Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase.
3. Categorie filozofică care desemnează fie esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, fie ceea ce există de sine stătător.
4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦
Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊
Loc. adv. (Rar)
În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din
fr. substance.