subrogațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație.subrogațiune (Dicționar de neologisme, 1986)SUBROGAȚIÚNE s.f. v.
subrogație.
subrogațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)subrogați(un)e f. substituțiune juridică:
plata prin subrogațiune.subrogațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*subrogațiúne f. (lat.
sub-rogatio. V.
rugăcĭune).
Jur. Substituțiune în dreptu altuĭa. – Și -
áție și -
áre.subrogațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUBROGAȚIÚNE s. f. v. subrogație.