sublim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj.,
s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat.
Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană.
2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din
fr. sublime.sublim (Dicționar de neologisme, 1986)SUBLÍM, -Ă adj. Aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ♦ De o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. //
s.n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii. [Cf. fr., it.
sublime, lat.
sublimis – ridicat].
sublim (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUBLÍM, -Ă I.
adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ◊ de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. II. s.n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii. (< fr.
sublime, lat.
sublimis)
sublim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sublím1 (su-blim) adj. m.,
pl. sublími; f. sublímă, pl. sublímesublim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sublím2 (su-blim) s. n.sublim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sublim a.
1. foarte înalt, vorbind de lucruri morale sau intelectuale:
spirit, devotament sublim; 2. vorbind de lucruri:
spectacol sublim. ║ n. ceea ce e mare și nobil în sentimente, în fapte virtuoase, în stil.
sublim (Dicționaru limbii românești, 1939)*sublím, -ă adj. (lat.
sublimis). Foarte înalt, foarte mare sufletește:
abnegațiune sublimă. Foarte frumos, foarte nobil, foarte înalt pin fapte, vorbe saŭ scrierĭ:
scriitor sublim. Uimitor pin măiestate:
spectacul sublim. S. n., pl.
urĭ. Sublimitate:
sublimu e una din cele treĭ calitățĭ ale stiluluĭ. Adv. În mod sublim.
sublim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj.,
s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊
Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană.
2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. — Din
fr. sublime.