subiectivitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUBIECTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi subiectiv (
2); atitudine subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism (
2). –
Subiectiv +
suf. -itate (după
fr. subjectivité).subiectivitate (Dicționar de neologisme, 1986)SUBIECTIVITÁTE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este subiectiv; atitudine subiectivă.
2. (
Fil.) Însușirea de a fi subiectiv; tot ceea ce aparține subiectului. [Pron.
-bi-ec-. / cf. fr.
subjectivité].
subiectivitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUBIECTIVITÁTE s. f. 1. atitudine subiectivă (3). 2. (fil.) caracter subiectiv (1); totalitatea fenomenelor psihice. 3. tot ceea ce aparține subiectului (II, 1). (< fr.
subjectivité)
subiectivitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!subiectivitáte (-biec-) s. f.,
g.-d. art. subiectivitắțiisubiectivitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)subiectivitate f. calitatea celor subiective:
subiectivitatea poetului.subĭectivitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*subĭectivitáte f. (d.
subĭectiv). Calitatea de a fi subiectiv:
subĭectivitatea artiștilor.subiectivitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUBIECTIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi subiectiv (
2); atitudne subiectivă, părtinitoare față de cineva sau de ceva; subiectivism (
2). —
Subiectiv +
suf. -
itate (după
fr. subjectivité).