stupid - explicat in DEX

stupid (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență. – Din fr. stupide, lat. stupidus.

stupid (Dicționar de neologisme, 1986)
STUPÍD, -Ă adj. 1. (Adesea adv.) Lipsit de sens, de rațiune; absurd. 2. (Despre oameni) Idiot, prost, mărginit, tâmpit. [Cf. fr. stupide, lat. stupidus].

stupid (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STUPÍD, -Ă adj. 1. (și adv.) lipsit de sens, de rațiune; absurd. 2. (despre oameni) care denotă lipsă de inteligență; idiot, prost, mărginit, nătâng. (< fr. stupide, lat. stupidus)

stupid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde

stupid (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stupid a. și m. greoiu la minte.

stupid (Dicționaru limbii românești, 1939)
stúpid, -ă adj. (lat. stúpidus). Prost, greoĭ la minte: om stupid. Care arată stupiditatea: răspuns stupid. Adv. Cu stupiditate. – Fals stupíd (după fr.).

stupid (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. — Din fr. stupide, lat. stupidus.