strătăia(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STRĂTĂIÁ,strătái, vb. I. Tranz. (Rar) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] – Stră- + tăia.
strătăia(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) strătăiá(a ~) (pop.) vb., ind. 1 și 2 sg. strătái, 3 strătáie, 1 pl. strătăiém, 2 pl. strătăiáți; conj. prez. 3 să strătáie; ger. strătăínd; part. strătăiát
strătăia(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STRĂTĂIÁ,strătái, vb. I. Tranz. (Pop.) A întretăia. [Pr.: -tă-ia] — Pref. stră- + tăia.
strătăià(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) strătăià v. a întretăia: cărări strătaie poienile.