strămuta - explicat in DEX

strămuta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Tranz.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).

strămuta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă

strămutà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strămutà v. a muta dintr’un loc într’altul. [Lat. *EXTRAMUTARE].

strămuta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. — Lat. *extramutare (= transmutare).