străduitor - explicat in DEX

străduitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] – Strădui + suf. -tor.

străduitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
străduitór (rar) (-du-i-) adj. m., pl. străduitóri; f. sg. și pl. străduitoáre

străduitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
străduitor a. care se străduește.

străduitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
străduitór, -oáre adj. Rar. Care se străduĭește, harnic.

străduitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂDUITÓR, -OÁRE, străduitori, -oare, adj. (Rar) Care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic. [Pr.: -du-i-] — Strădui + suf. -tor.