strâmtora (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I.
Tranz. A stingheri mișcările cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦
Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [
Var.: (
înv.)
strâmtorí vb. IV] – Din
strâmtoare.strâmtora (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strâmtorá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
strâmtoreázăstrâmtora (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I.
Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦
Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [
Var.: (
înv.)
strâmtorí vb. IV] — Din
strâmtoare.strâmtorà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strâmtorà v. a aduce la strâmtoare.