strâmbătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦
Fig. Fandoseală, sclifoseală.
2. (
Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. –
Strâmba +
suf. -ătură.strâmbătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strâmbătúră s. f.,
g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúristrâmbătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strâmbătură f. grimasă.
strâmbătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de
a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦
Fig. Fandoseală, sclifoseală.
2. (
Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. —
Strâmba +
suf. -ătură.