strună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc. care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊
Expr. A cânta (sau
a bate)
cuiva în strună (sau
în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva.
2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza ferăstrăului. ◊
Expr. (Adverbial)
A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit.
3. Parte a frâului care înconjură bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊
Expr. A ține (pe cineva)
în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva).
4. Compus:
struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe
(Cerastium). – Din
sl. struna.strună (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)strúnă,
strúne, s.f. (reg.)
1. panarițiu.
2. bătătură (în talpă).
3. cicatrice rămasă după vaccinare.
4. nume de boală (la oameni).
strună (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)strúnă (-ne), s. f. –
1. Coardă. –
2. Botar, zăbăluță. –
3. Flictenă.
Sl. (
bg.,
sb.)
struna (Cihac, II, 377; Miklosich,
Slaw. Elem., 46; Conev 73). –
Der. struni (
var. înstruni),
vb. (a întinde o coardă; a întinde pînza ferăstrăului de mînă; a acorda un instrument de coarde; a întinde arcul; a înfrîna calul; a subjuga, a înfrîna);
struneală, s. f. (pană, strunire).
strună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strúnă s. f.,
g.-d. art. strúnei; pl. strúnestrună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strună f. Mold.
1. coardă (de arc, de instrument muzical):
din strune scoate un cântec jalnic; 2. linie dreaptă:
în strună dreaptă prin Ștefan mă cobor din Cezar Al.;
3. zăbală la frâul calului;
4. fig. frâu:
gloata abia o ținea în strună un șireag de dorobanți OD.;
5. frânghie ce leagă partea dinainte cu cea dinapoi a carului;
6. umflătură de jur împrejurul unghiei. [Slav. STRUNA, coardă]. ║ adv. întins:
treaba merge strună.strună (Dicționaru limbii românești, 1939)strúnă f., pl.
e (vsl. bg. sîrb.
struna, strună, coardă).
Est. Coardă (fir întins care zbîrnîĭe la un instrument muzical, funie care împinge săgeata la arc, care se răsucește și ține întinsă pînza ferăstrăuluĭ, care ține legat pe dedesupt un car slab ș. a.).
A bate’n struna cuĭva (fig.), a cînta cum îĭ place, a-ĭ vorbi pe plac. Linie (șir) de înrudire (vechĭ):
a te scoborî în strună dreaptă din cineva. Mold. Munt. Un lănțișor care se pune la frîŭ supt buza caluluĭ ca să-l țiĭ din scurt (să-l struneștĭ. V.
zăbăluță).
Fig. A ține'n strună, a struni, a înfrîna. Un fel de sugiŭ (sugel) fn prejuru unghiiĭ. Adv.
A merge treaba strună, a merge foarte bine (ca pe ciripie).
strună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊
Expr. A cânta (sau
a bate)
cuiva în strună (sau
în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva.
2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fîerăstrăului. ◊
Expr. (Adverbial)
A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit.
3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊
Expr. A ține (pe cineva)
în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva).
4. Compus:
struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (
Cerastium). — Din
sl. struna.