stroboscopie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STROBOSCOPÍE s. f. (
Fiz.) Metodă de observare a corpurilor aflate în mișcare periodică. – Din
fr. stroboscopie.stroboscopie (Dicționar de neologisme, 1986)STROBOSCOPÍE s.f. Metodă de cercetare a mișcărilor periodice, constând în observarea lor la intervale de timp regulate. [Gen.
-iei. / < fr.
stroboscopie].
stroboscopie (Marele dicționar de neologisme, 2000)STROBOSCOPÍE s. f. metodă de cercetare a proceselor, a mișcărilor periodice rapide în observarea lor la intervale de timp regulate. (< fr.
stroboscopie)
stroboscopie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!stroboscopíe (-bos-co-/-bo-sco-) s. f.,
art. stroboscopía, g.-d. stroboscopíi, art. stroboscopíeistroboscopie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STROBOSCOPÍE s. f. (
Fiz.) Metodă de observare a corpurilor aflate în mișcare periodică. — Din
fr. stroboscopie.