strană - explicat in DEX

strană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRÁNĂ, strane, s. f. 1. Fiecare dintre scaunele așezate, în Biserica ortodoxă, la dreapta și la stânga iconostasului, de-a lungul pereților naosului, pe care stau în timpul slujbei credincioșii. 2. Parte destinată cântăreților într-o biserică, unde se află de obicei și un pupitru pentru cărți. – Din sl. strana.

strană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
stránă (-ne), s. f. – 1. (Înv.) Teren, cîmp. – 2. Scaun, jilț pentru demnitari în biserică. – 3. Scaunul dirijorului. – 4. Locul ocupat de cîntăreți în biserică. – 5. Țarc de noapte pentru turmă. Sl. strana „parte, regiune” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 372), cf. bg. stran, sb., cr., slov., ceh. strana. – Der. stranic, adj. (înv., străin), cf. Coresi limba stranică și striinată, unde se vede că stranic nu este din aceeași familie cu străin, (var. înv. strainic), din sl. stranĭnikŭ; stră(i)nic, s. m. (străin, venetic), înv.; stră(i)nici, vb. (a hoinări, a umbla), înv.

strană (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
strană, strane s. f. (glum.) boxa acuzaților.

strană (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
stránă, -e, strani, s.f. – Băncile așezate în dreapta și în stanga iconostasului, destinate cântăreților, într-o biserică ortodoxă. – Din sl. strana.

strană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stránă s. f., g.-d. art. stránei; pl. stráne

strană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strană f. 1. locul destinat pentru cântăreți și așezat pe ambele laturi ale corului; 2. pl. jeț în biserică: strana domnească. [Slav. STRANA, regiune, lature].

strană (Dicționaru limbii românești, 1939)
stránă f., pl. e și strănĭ (vsl. bg. strana, regiune, parte. V. postoroncă). Partea destinată cîntărețuluĭ în biserică și unde se află un pupitru învîrtitor p. cărți (analog): strana dreaptă și strana stîngă. Scaun fix lîngă păretele bisericiiĭ la dreapta și la stînga: strana domnească.

strană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRÁNĂ, strane, s. f. 1. Fiecare dintre scaunele așezate, în Biserica ortodoxă, la dreapta și la stânga iconostasului, de-a lungul pereților naosului, pe care stau în timpul slujbei credincioșii. 2. Parte destinată cântăreților într-o biserică, unde se află de obicei și un pupitru pentru cărți. — Din sl. strana.