strămuta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂMUTÁ, strămút, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊
Expr. (
Refl.)
A se strămuta de aici (sau
din viață) = a muri. (
Tranz.;
fam.)
A strămuta (cuiva)
fălcile (sau
căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz.
A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare.
2. Tranz. (
Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni.
3. Tranz. (
Pop.) A preface, a transforma. –
Lat. *extramutare (=
transmutare).