strălucitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor.
2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent.
3. Fig. Fastuos, splendid. –
Străluci +
suf. -tor.