străbun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și
f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi.
2. S. m. și
f. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbunic (
1), răzbunic, strămoș (
2).
3. S. m. și
f. Strămoș (
1). –
Stră- +
bun.