strămătură - explicat in DEX

strămătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂMĂTÚRĂ, strămături, s. f. 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori, folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Destrămătură, stramă. – Cf. stramă, destrămătură.

strămătură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
strămătúră, -i, s.f. – (înv.) Lână toarsă și vopsită în diferite culori, folosită la țesut covoare, la cusut: „Cu struțuri de strămătură” (Bârlea 1924 I: 106). – Din stramă + -tură.

strămătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strămătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strămătúrii; (sorturi, fire) pl. strămătúri

strămătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strămătură f. lână vopsită cu care țărancele fac scoarțe. [Scurtat din destrămătură].

strămătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
strămătúră f., pl. ĭ. Destrămătură. Est. (și destrămătură și olișcă). Lînă moale de făcut ornamente pe cămășĭ orĭ pe canava.

strămătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂMĂTÚRĂ, (2) strămături, s. f. (înv. și pop.) 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Sortiment de strămătură (1). 3. Destrămătură, stramă. — Cf. stramă, destrămătură.