strălucitor - explicat in DEX

strălucitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor.

strălucitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre

strălucitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strălucitor a. care strălucește.

strălucitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
strălucitór, -oáre adj. Lucitor, care strălucește: un soare strălucitor, o fată strălucitoare de bucurie. – În Ps. S. înlucit.

strălucitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. — Străluci + suf. -tor.