străjuitor - explicat in DEX

străjuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor.

străjuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre

străjuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] — Străjui + suf. -tor.