străinătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂINĂTATE, străinătăți, s. f. 1. Țară, regiune situată dincolo de granițele propriei patrii.
2. Mediu străin în care se află cineva, departe de familie și de cunoscuți. [
Pr.:
stră-i-. –
Var.: (
pop.)
streinătáte s. f.] –
Străin +
suf. -ătate.străinătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)străinătáte (stră-i-) s. f.,
g.-d. art. străinătắții; pl. străinătắțistrăinătate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)străinătate f. țară străină:
a pleca în străinătate.străinătate (Dicționaru limbii românești, 1939)străinătáte f. (d.
străin). Țară străină:
a pleca în străinătate. Străinime:
zboară păsările toate de-atîta străinătate (Em.). – În vest
stre-.străinătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRĂINĂTÁTE, străinătăți, s. f. 1. Țară, regiune situată dincolo de granițele propriei patrii.
2. Mediu străin în care se află cineva, departe de familie și de cunoscuți. [
Pr.:
stră-i-. —
Var.: (
pop.)
streinătáte s. f.] —
Străin +
suf. -
ătate.