străfig (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
străfíg, străfíguri, s.n. (reg.) 1. strănut. 2. astm (la cai).
străfig (Dicționaru limbii românești, 1939)
străfíg, a -á v. intr. (stră- și fig de orig. neșt. dar latină). Mold. (Șez. 32.76) Olt. Ban. Strănut. V. tr. Arunc ceĭa ce era aproape să’nghit. – Și -idá, -itá și -iá.