stră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂ- Element de compunere care formează substantive sau adjective care arată vechimea, originea îndepărtată, depărtarea etc., verbe care arată intensificarea acțiunii exprimate de verbul de bază sau verbe care arată că acțiunea indică pătrunderea dintr-o parte în alta sau trecerea printr-un spațiu. –
Lat. extra.stră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)stră- Pref. care indică ideea de superioritate, iar în alte cazuri cea de tranzit sau de trecere dintr-o parte în cealaltă.
Lat. extra-, cf. it. stra- (Tiktin; REW 3095).
stră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stră... particulă ce exprimă intensitatea unei acțiuni sau gradul superior al unei calități. [Lat. EXTRA].
stră (Dicționaru limbii românești, 1939)stră- și
stre- (lat
extra, afară din, și
trans, dincolo; it.
stra- și
tra-. Cp. cu
spre-), prefix care arată superioritatea, trecerea saŭ împlinirea uneĭ acțiunĭ, ca:
strămoș, strămut, străpung, strecor, stre moșie. V.
extra-, ultra-, arhi-, baș-, răs-, trans-.