strâmtora - explicat in DEX

strâmtora (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A stingheri mișcările cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare.

strâmtora (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză

strâmtora (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] — Din strâmtoare.

strâmtorà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strâmtorà v. a aduce la strâmtoare.