stolnic - explicat in DEX

stolnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĩnikŭ.

stolnic (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
stólnic, -i, s.n. – (gastr.) „Ptítă de grâu ce se duce la biserică„; pâine mare și frumoasă, pe care sătenii o mănâncă în ziua de Anul Nou (Papahagi 1925): „Colac mare, frumos ornamentat cu flori și diferite însemne: pomu' vieții, soarele, stelele etc., care se ține tot timpul sărbătorii pe masă, ca simbol al belșugului și bunăstării” (Memoria 2001: 17). ♦ „Când se pregătesc bucatele pentru sărbători, din primul aluat se face un stolnic, în care nu se pune nimic (nu se umple cu nimic) și care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat”. „În dimineața de Anul Nou, capul familiei taie felii din stolnic și le dă la fiecare membru al familiei, precum și la fiecare vită cornută, pentru a avea noroc și a fi feriți de boală” (Calendar 1980: 9). – Din sl. stolĭnikŭ „șef bucătar boieresc„.

stolnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stólnic s. m., pl. stólnici

stolnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stolnic m. marele bucătar care purta grijă de masa domnească; de el depindeau bucătarii, grădinarii și pescarii Curții. [Slav. STOLINĬKŬ intendentul mesei (din STOLŬ, masă)].

stolnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
stólnic m. (vsl. stolĭnikŭ, d. stolŭ, masă, d. vgerm. stôl, ngerm. stuhl, scaun). Vechĭ. Șefu meseĭ domneștĭ, maĭ mare peste bucătarĭ (numițĭ și eĭ „stolnici”), pescarĭ și grădinarĭ. Azĭ. Nord. Acela care servește la un ospăț de nuntă. Olt. Conăcar, acela care poartă plosca și bradu de nuntă. V. boĭer, becer, șafar, sofragiŭ.

stolnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. — Din sl. stolĭnikŭ.