știutor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare adj. Care știe, care cunoaște, care este informat; care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). ◊ (Substantivat)
Știutor de carte = persoană care știe să citească și să scrie. [
Pr.:
ști-u-] –
Ști +
suf. -tor.