știutor - explicat in DEX

știutor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare adj. Care știe, care cunoaște, care este informat; care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). ◊ (Substantivat) Știutor de carte = persoană care știe să citească și să scrie. [Pr.: ști-u-] – Ști + suf. -tor.

știutor (Dicționaru limbii românești, 1939)
știutór, -oáre adj. Care știe, învățat: știutor de limbĭ.

știutor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
știutór (ști-u-) adj. m., pl. știutóri; f. sg. și pl. știutoáre

știutor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
știutor m. cel ce știe, învățat: știutor de limbi.

știutor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare, adj. Care știe, care cunoaște, care este informat; care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). ◊ (Substantivat) Știutor de carte = persoană care știe să citească și să scrie. [Pr.: ști-u-] — Ști + suf. -tor.