staroste (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut;
p. gener. conducător, șef, fruntaș.
2. Persoană care conducea în trecut (în Moldova) un ținut aflat la marginea țării.
3. (
Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor;
p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din
sl. starosta.staroste (Dicționar de argou al limbii române, 2007)staroste, starosti s. m. șef al unei bande de hoți.
staroste (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)stároste, starosti, s.m. – Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi). – Din sl. starosta (DEX).
staroste (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stároste s. m.,
pl. stárostistaroste (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)staroste m.
1. od. pârcălab;
2. mai marele unei bresle;
3. Mold. și Tr. mijlocitor de căsătorii:
bun staroste mi-am găsit CR. [Rus. STAROSTĬ, bătrân (adică om cu experiență)].
staroste (Dicționaru limbii românești, 1939)staroste m. (vsl. rus.
stárosta, bătrîn, staroste,
stárostĭ, bâtrîneață).
Vechĭ. Pîrcălab. Decan, șef de breaslă.
Azĭ. (Mold.Trans.). Pețitor, mijlocitor de căsătoriĭ. – Art.
starostele nostru, în vechime și
starostea nostru, ca
popa nostru.staroste (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut;
p. gener. conducător, șef, fruntaș.
2. (în Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării.
3. (
Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor;
p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. — Din
sl. starosta.