stăpânitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator.
II. S. m. și
f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor.
2. Proprietar, posesor, stăpân. –
Stăpâni +
suf. -tor.